În perioada imediat următoare vor avea loc și întâlniri cu reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, arată reprezentanții CNAS.
Echipa de fotbal CFR Cluj, în parteneriat cu Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, a organizat un moment profund emoționant înaintea meciului desfășurat pe 23 februarie 2024 pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Primul curs, susținut de prof. univ. dr. Anca Sava, are pe 2 martie, datele următoarelor întâlniri urmând a fi comunicate ulterior.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Obiectivele asistenţei medicale operaţionale vizează protecţia medicală a forţei armate, stabilirea diagnosticului şi efectuarea tratamentului pentru răniţi pe timpul acţiunilor militare.
În Capitală, s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva mai multor persoane şi a unei clinici autorizată să efectueze examinări medicale pentru eliberarea fişei auto.
Asociația Moașelor Independente (AMI) consideră că sistemul public medical din România nu este încă pregătit pentru integrarea refugiaților din Ucraina, deși au trecut doi ani de la începerea războiului.
Printr-un proiect finanţat de Banca Mondială, suma de 26 de milioane de euro va fi investită în echipamente de ultimă generaţie pentru detectarea substanţelor psihoactive.
Organizația Mondială a Sănătății trage un nou semnal de alarmă pe tema ţigărilor electronice.
În prezent se află în dezbatere o propunere legislativă pentru implementarea programului naţional de suport pentru pacienţi, „Stop abuzurilor în spitale - Legea Alexandra”.
Comisia Europeană a aprobat etrasimod pentru tratamentul pacienţilor cu colită ulcerativă în formă moderată până la severă.
FDA a aprobat recent medicamentul omalizumab pentru administrare în scopul reducerii în intensitate a reacţiilor alergice la alimente.
Considerată luna iubirii, februarie vine la pachet și cu mai multă atenţie asupra sănătăţii cardiovasculare.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro și www.ms.ro
Mai mult de jumătate dintre bucureșteni sunt nemulțumiți de starea mediului din zona în care locuiesc, însă doar 23% vor să se implice în soluționarea problemelor de mediu pe care le identifică.
Pacienții din România au acum la dispoziție un ghid pentru managementul hemofiliei, care a ajuns la ediția a treia.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe